ALATURI DE INGERI

LACRIMI DE IUBIRE…

Chiar cand mi-a cazut prima lacrima de iubire mi-a venit si simtamantul de a nu mai scrie:
LACRIMI DE IUBIRE, si asta din pricina judecatilor celor care ma judeca si care nu ma inteleg,
dar totusi iubirea mi-a fost atat de mare incat am continuat sa scriu.

O lacrima de iubire este o lacrima varsata atunci cand iubesti si iubirea-ti este sfasiata de
rautatile din jur, o lacrima care este varsata de ochi si care se opreste pe obraz, si miraculos,
fata devine orbitor de stralucitoare, dar iubirea???

Dialog cu un personaj imaginar:

Eram pustiu pe dinauntru si in exteriorul meu natura se transforma, miresmele ma inconjurau,
fiintele zburdau de plinatatea iubirii din sufletul lor…
Si incercam pustietatea sa mi-o umplu cu lacrimi de iubire, iubirea cui?
Iubirea unui personaj imaginar:

Lacrima mea de iubire deja varsata reflecta lumina soarelui spre un ochi ce din umbra ma privea,
era personanjul meu imaginar, care vazand lumina din lacrima mea m-a intrebat:
– Este lacrima ta?
Cu privirea-mi intetosata de lacrimi incercam sa privesc incotro de unde veni vocea pe care am
auzit-o, si care nu am intarziat sa raspund cu o doza de optimism:
– Da.
Vazand acel personaj imaginar ca eu l-am creat, mi-a raspuns:
-De ce m-ai creat?
Auzind intrebarea lui, vantul imi susotea raspunsul, iar soarele-mi ilumina lacrima si mai tare:
– Ca sa ma scapi de pustietate!!!
– Si cu ce vrei sa-ti fiu de ajutor?
Simteam cum responsabilitatea ma apasa si pustietatea-mi crestea…
– Cu prezenta ta iubitoare si senina, cu puritatea ta interioara, cu energia ta divina, cu ceea
ce imi este dat sa primesc!!!
– Si pentru asta a trebuit sa ma deranjezi?
In acel moment realizam ca acelui personaj nu i-am creat iubirea, nu i-am dat energia, nu i-am
dat trup, nu i-am dat puritate, nu i-am dat energie divina…
– M-am gandit ca cineva m-ar putea ajuta si asa ai aparut tu din gandul meu.
– M-ai creat din pustiul tau si de aceea nu-ti pot fi de nici un folos!!!
A inceput sa-mi curga si mai multe lacrimi, si lumina din lacrimile curse luminau si mai tare
personajul meu imaginar, il orbeau de iubire…
– Uf!!! Hmm….
– Stai omule ca ma distrugi!
– Eu? Dar ce ti-am facut?? (Ma gandeam, doamne oare personajul meu ii este frica de disparitia
lui? M-am, linistit stiind ca el traieste cu adevarat in mine si ca m-ar putea ajuta.)
– Imi slabesti puterile de a te putea ajuta!!!
– Care puteri? (Caci stiam ca nu i-am creat nici o insusire si nici o putere.)
– Puterile pe care tu trebuie sa mi le creezi din lacrima ta de iubire, dar daca continui sa
versi multe lacrimi risti sa ma pierzi!!!
Timpul trecea si sufletul meu avea nevoie de lumina, dar de unde? avea nevoie de iubire
sufleteasca, dar de unde? avea nevoie de plinatatea inimii, dar de unde?, avea nevoie de acele
puteri pe care sa inzestreze personajul meu imaginar, dar de unde?
– Si cum pot sa le obtin?
– Simplu, asa cum m-ai creat pe mine, asa creezi puterile de care am eu nevoie ca sa iti umplu
pustietatea!!!
Acum ma gandeam, cum sa fac, daca voi varsa alte lacrimi de iubire nu pot caci ii voi face rau,
dar in acel moment dorinta spre a umple pustiul din mine izvora din SPERANTA mea, iata ca am
creat speranta dar nu puteam sa io atribui personajului caci nu el avea nevoie de speranta
ci eu… Timpul trecea si speranta nu-mi putea fi de folos sa creez puterile, si ma gandeam si
ma gandeam…
– Nu pot!!!
– Nu te lasa, de ce te lasi invins de propria ta pustietate???
Nici de gandit nu ma puteam gandi, si nici de sperat, singurul mod de a fi ajutat, era iubirea
mea, dar nu din lacrimi ci din altceva…
Am lasat totul in voia IUBIRII si incetul cu incetul personajul meu a inceput sa capete
insusirile necesare pentru a ma putea ajuta, dar odata inzestrat personajul meu s-a desprins de
mine…
– Ce faci? De ce pleci de la mine???
– Plec pentru ca pustietatea mea, cand eram fara puteri sa te ajut ma facea sa sufar, iar tu mi
le-ai creat si acum eu personajul tau plec ca sa nu imi pierd puterile!!!
Iata cum personajul meu a capatat liberul arbitru si cum dandu-i iubire eu ma aleg cu o parasire.
Dar timpul trecea trupul imi imbatranea, si tot robul pustietatii eram, pana intr-o zi cand am
realizat ca iubirea nu trebuie data pentru umplerea pustietatii, si asa mi-am vazut propria mea
greseala…
Dar ce m-ar putea ajuta sa scap de pustietate? Iubirea, nu, speranta, nu, dar ce???!!!
Si mi-am zis:
– Pustietate vrei tu sa ma ajuti sa pleci de la mine? Caci stai pe un taram care nu este al tau,
stai pe taramul iubirii mele!!!
– Imi convine caci ma atasez de ceva care imi alimenteaza puterea mea.
Incercam sa aflu de la ea care este combustibilul ei cu care se alimenteaza ca sa ii slabesc
puterile si sa scap de pustietate:
– Ce te face asa lacoma sa ma acaparezi pe mine?
Dar  pustietatea profitand de slabiciunea mea incerca sa ma atraga in cursa, raspunzandu-mi:
– Iubirea ta ma alimenteaza!!!
Stiam de la bunul Dumnezeu ca iubirea nu poate fi atinsa de pustietate, si cu raspunsul lacom al
pustietatii eu mi-am adus aminte de Dumnezeu care ne-a pus in inima iubirea lui sfanta, iar eu
faceam pasi spre victorie, invatand ca IUBIREA NU TREBUIE SOCOTITA CUI IO DAI PENTRU UN SCOP
pentru a te simti tu bine, asa cum am facut eu, gandindu-ma ca daca dau iubirea personajului meu
imaginar cu un scop(cel de ai da puteri sa ma ajute sa scap de pustietate si de a ma simti bine)
voi reusi sa inving pustietatea.
Dumnezeu mi-a dat iubirea dintr-o cauza(caci mi-o doream) ci nu pentru un scop.
Vazand ca prind ajutor i-am zis pustietatii:
– Nu este adevarat, iubirea mea cu scopul de a scapa de tine te alimenteaza, de aceea iubirea
mea va fi pentru toti ci nu pentru unul!!!
Vazand pustietatea ca nu poate sa-mi creeze suportul scopului iubirii mele, dadea inapoi dar cu
amenintarea ca:
– La cea mai mica greseala a ta, eu voi reveni!!!
Dar datorita lectiei invatate stiam ca nu voi mai gresi.
Iata o victorie a iubirii contra pustietatii.

Bine, bine dar cum se numeste acel sentiment care ne scapa de pustietate si ne reda libertatea
si linistea spirituala?
Raspuns: IUBIREA PURA nefolosita pentru un scop si care trebuie daruita asa cum este ea fara
destinatie, iubirea care ajunge la semenul tau este una fara scop caci iubirea nu cunoaste
scopul, numai gandul nostru ca nedaruind iubire si nestiind sa o daruim creeaza scopul cel de a
o darui pentru a te scapa de pustietate.

Cuvant de sfarsit,

Din experienta sufletului meu ci a vietii mele am dedus ca iubirea nu trebuie destinata:
Iubesc pe cutare ca mi-a facut un bine, sau il iubesc pe el sau pe ea ca sa nu se supere pe mine,
sau o iubesc pe ea sau pe el ca imi place de ea sau el(iubire cu scopul de a fi tu insuti
implinit) etc.
Ma refer la iubirea sufleteasca care circula liber prin sufletul nostru si care noi o ingreunam
si o incetinim prin crearea scopului, prin nepasarile si faptele noastre necugetate, nu la cea
carnala, fizica, degradata de scopuri.
Iubirea nefolosita pentru un scop este iubirea ce leaga oamenii toti intr-un singur inel cel
caruia Dumnezeu ia dat viata.

VA MULTUMESC DIN INIMA pentru ca ati avut rabdarea sa-mi cititi scurta mea incursiune prin
sufletul meu!!!

Pe curand tuturor!!!

CIPRIAN9_LIVE